Advertisements

„Undeva la Palilula” în Top3 al celor mai scumpe filme post-90

Am avut recent două trimiteri la filmul regizorului Silviu Purcărete, a cărui „Cafenea” după Goldoni, cu Teatrul Național din Iași, am scăpat-o la FITC Arad. Înainte de această ocazie teatrală de-a mă fi împăcat cu marele regizor (am înțeles că a fost vorba de o piesă cu decor special, cu rol aparte, alături de actori precum Teodor Corban, Constantin Puşcaşu, Daniel Busuioc), premierea actorului Răzvan Vasilescu la Gala de închidere a Comedy Cluj 2016 a fost cealaltă ocazie de a căuta „Undeva la Palilula” în arhiva cefilmevad.

undeva-in-palilulaCu această ocazie (provocată de discursul actorului, care a pomenit de acest film, și de câteva întrebări pe facebook ale prietenilor care urmăreau și ei gala) mi-am dat seama că nu am scris nimic despre „Undeva la Palilula”, sau dacă am făcut-o pe undeva, era doar o notă despre procesul regizorului (și al Libra Film – casa de filme a regizorului Tudor Giurgiu) cu inginerul Serafim, fiul doctorului din film. Domnul Dragoș Serafim este clujean, și am avut o scurtă discuție cu el atunci când am aflat (din presa regională) că are un litigiu între cu Libra Film legat de producția inspirată de amintirile tatălui său.

Acum câte ceva despre receptarea Palilulei: l-am văzut în 2013 la TIFF, în căutare de specialități cinematografice. Atras de trailerul reușit, am intrat în sala de cinema unde am rezistat până la final, dar am ieșit dezamăgit, cu senzația că regizorul de teatru n-a încercat decât să facă un mulaj al unei piese de-a domniei sale, ori că maximum ce și-a dorit de la acest film a fost să realizeze altceva decât teatru, și s-a gândit la un spectacol de operă

Dincolo de fundalul burlesc-italian și de ariile din Traviata, filmul fusese mai slab decât trailerul: o demonstrație de virtuozitate (altfel interesantă ca temă – Palilula, o localitate utopică), dar tocmai prin aceasta, departe de realismul Noului cinema românesc pe care abia începusem să-l gust. Dupa Glissando, Undeva la Palilula pare anacronic. Dacă n-ar fi fost deja regizor de teatru, poate că Silviu Purcărete ar fi putut ajunge un mare regizor de film, în genul lui Kusturica, însă prețiozitatea care-l face distinctiv în teatru îi aduce deservicii: filmul său are prea multe momente tari cusute unul de altul, lipsindu-i o linie, momentele de suspensie și poate stilul documentarist al NCR care să ducă spectatorul acolo.

tiff-lounge-dvdCum spuneam, pentru numele regizorului, filmul m-a ținut în scaun. Lansarea de după TIFF a fost la fel – un DVD făcut frumos, cred că au fost și ceva cărți pe-acolo. Dar experiența cinematografică a fost una dezamăgitoare – momentul acela de adevăr, când ieși din sală și salvezi filmul în memorie: ce am văzut? Lumea lui Purcărete, fascinantă. Și care a fost mesajul? Că avem o țară…

Ok, scenografia (Helmut Stürmer și Dragoș Buhagiar), costumele, imaginea, muzica lui Vasile Șirli, actorul Sorin Leoveanu într-un rol care prevestea performanța din Q.E.D., toate acestea au și fost premiate pe merit la GOPO. Dar cu ce rămâi?

Apoi, după vreo câțiva ani slabi în ceea ce privește filmul românesc, mi-am reevaluat experiența trăită cu Palilula. Comparat cu Aferim, Ilegitim sau alte mult-prea-premiate producții autohtone, filmul salvat în amintire ca un eșec nu mi se mai părea chiar așa de slab. În definitiv, regizorul măcar încercase ceva, fără să abdice de la stilul personal în favoarea unor mesaje politic corecte și atât; nu mai conta că nu-mi plăcuse filmul atunci, imediat.

Asta până am aflat că Somewhere in Palilula (2012) este printre puținele filme post-90 cu buget de peste 1 milion de euro. Undeva în jur de 1,6 milioane de euro, după IMDb. Urmat de Aferim (2015)  – 1,25 milioane. Alt film românesc cu buget peste 1 milion de euro găsit la repezeală pe IMDb pentru a completa Top 3-ul este De ce eu?, care apare cu o estimare de €1.200.000. Nu știu în ce măsură aceste bugete estimate corespund celor din industria cinematografică mondială; pentru că dincolo bugetul de producție al filmului este una, iar bugetul de marketing (cheltuielile de publicitate) altceva, pe când la noi am vaga senzație că ambele tipuri de cheltuieli sunt incluse în costurile totale de producție ale filmului. Dar asta e tipic țărilor sărace, nu? Pentru că unde se pot cheltui cei mai mulți bani, dacă nu acolo unde frustrările sunt la maxim și cheltuielile de producție a unui film nu se pot estima?

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment