Advertisements

The Handmaiden (2016)

Mare succes de box-office peste ocean, Slujnica e o prostioară de film

Dar una amuzantă, dacă ești dispus să-i acorzi timp: asta pentru că regizorul Park Chan-Wook respectă în mare linia romanului Din vârful degetelor publicat în 2002 de Sarah Waters, după care a adaptat scenariul. Mai precis, Ah-ga-ssi respectă dubla viziune a cărții, mutându-i doar fundalul din Londra familiară autoarei galeze, în Coreea anilor 30, colonizată de japonezi. Rezultă o primă parte exotică, dar cam plicticoasă, cu un twist abia la sfârșitul eu (=mijlocul filmului).

Decorurile și imaginea ce mai salvează Slujnicuța, prin contribuția decoratoari Seong-hie Ryu, remarcată și la Cannes unde i-a fost acordat premiul Vulcan. Abia la sfârșitul primei / începutul celei de-a doua părți a filmului (văzut acum prin povestea stăpânei), întâmplările aluneca spre gravitate, ocazie pentru regizor să-și scoată la iveală talentul. Până și mult-invocata (în textele de promovare) latură erotică a peliculei este pusă abia acum în valoare, într-un mod livresc, pe care suntem lăsați în sfârșit să-l deslușim.

Ce face posibilă situația din Slujnica?

Deși repetă aceleași scene, a doua parte a filmului devine interesantă, iar plotul previzibil, conspirația dinainte știută devine brusc interesantă. Iar asta nu se datorează doar micilor completări sau continuări aduse fiecărei scene, ci noii perspective plus (mai ales) faptului că spectatorul primește și el un rol în filmul coreean. Noua lungime a lung-metrajelor digitale, care nu mai este condiționată de prețul rolelor de peliculă, face posibil acest joc al personajelor din Slujnica, datorită căruia re-vedem filmul din perspectiva fiecăruia și odată cu senzația că-i înțelegem twistul, devenim prezenți acolo.

Dar această valorificare la maxim a digitalului nu este singura demonstrație de măiestrie regizorală. Faptul că prima jumătate a filmului te ține totuși în sală, în ciuda plictiselii cauzate de impresia că știi deja ce se întâmplă, este și ea exploatată de Park Chan-Wook. Cum ar veni, un risc asumat: punctele forte sunt lăsate intenționat pentru a doua jumătate, dar nu neglijate, ci pregătite atent. Decorurile, muzica, scenele simbolice, până la urmă chiar și ambiguitatea personajelor – tot ce păruse inițial pueril – alunecă într-un registru grav.

Până la urmă, iubirea învinge orice: chiar și mizeria (morală)

Chiar sunt curios ce succes va avea la noi acest experiment cultural coreean. Oricum, o mare schimbare față de România anilor 60-70, când studentele coreene comentau în puținele cuvinte știute relațiile dintre studenții români: îți place iubitul tău pentru că este frumos la trup? Nu asta contează, altceva este mult mai important: trebuie să afli dacă este frumos la suflet 🙂

Un film care pretinde să-i acorzi timp, dar nu din acela ardelenesc, necesar pentru ca sensurile să i se așeze în imaginația ta, ci timp (sau dispoziție) de a-l lăsa pur și simplu să se desfășoare înaintea ochilor tăi dincolo de limita standard impusă. Iar dacă lucrurile vor evolua în acest sens, mă aștept ca filmul să mai primească cândva (peste vreun alt sfert de secol) încă o oră și ceva de director’s-cut ori cine știe ce alte completări de genul, pentru a satisface un public tot mai sofisticat.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment