Advertisements

The Founder (2016)

Fondatorul lui John Lee Hancock pare un film corect și liniar, ca majoritatea celor regizate de acest fost avocat – însă ironia este prezentă încă din titlu. Cum aminteam în scurta introducere făcută pe cefilmevad.blog, el se înscrie într-o listă de biopice apărute în ultimii ani, ca și Steve Jobs (2015) sau Snowden (2016) făcute să ne atragă în sala de cinema, deși (sau poate tocmai fiindcă) avem impresia că știm cine sunt personajele cu pricina.

Un biopic cu ceva muștar în plus

Dincolo de biografia fondatorilor celui mai cunoscut business din fast-food, povestea reușește să pună în oglindă mentalitățile inițiatorilor afacerii (preocupaţi de „produsul” lor), cu cea a fondatorului lanțului național, un agent de vânzări pe care nimic (înafară de ambiție) nu-l recomanda la vârful unei afaceri de asemenea anvergură.

Astfel că în prima sa parte, filmul reușește să-ți inducă impresia că va rula pe acest palier motivațional ce pare să i se potrivească perfect lui John Lee Hancock, mai ales că l-a exploatat și în alte filme ale sale (v. The Blind Side, 2009). Însă regizorul cu trecut de avocat este un tip mai mult decât corect – el are și experiența necesară pentru a duce simpla povestire biografică pe mai multe paliere: după cel aparent accesibil de business-start și cel ușor pretențios-motivațional, intrăm într-o analiză destul de subtilă (de la distanța unei jumătăți de secol) a marilor afaceri, a ceea ce reprezintă ele de fapt.

Din acest punct poți fie să urmărești în continuare firul poveștii de succes, fie să arunci o geană spre cealaltă despre eșec. Una peste alta, o poveste mai complicată decât prevesteau începuturile: despre inventivitate, dar și despre puterea persistenţei și capacitatea personajului de a-și asuma riscuri, ori de a-și încălca cu nonșalanță înțelegerile pentru a trece mai departe. Pentru că afacerile, dincolo de povestea motivațională care stă la baza mitului fondator al fiecăreia dintre ele, înseamnă în cele din urmă un război de uzură. Chiar și la cele cu mâncare este valabilă regula oricărei organizații: dacă n-o hrănești (crești), te mănâncă ea pe tine.

Despre afaceri sau despre succes?

Așa că spectatorul relaxat s-ar putea trezi, undeva spre fundul pungii de pop-corn, într-o mică dilemă: nevoit să aleagă între genialii McDonaldși condamnați la anonimatul provinciei şi oportunistul capabil să preia mica lor afacere și s-o ducă mai departe, la nivel național – și s-o propulseze chiar în legendă.

founder1Nu-i chiar o alegere dificilă, care să ne facă să mâncarea să stea-n gât, dar e ceva mai mult decât ne-așteptam la începutul filmului. Mai ales dacă aveam cumva impresia că afaceri = succes, într-o ecuație simplă. O schimbare de ton reușește să ducă spectatorul mai departe de parteneriatul dintre frații McDonald și Ray Kroc, oferindu-i o incursiune în lumea incorectă juridic a business-ului.

După ultimele sale filme, putem observa că acest regizor este un pariu câștigător pentru orice producător: dacă în Povestea unui campion (2009) lucra cu Sandra Bullock, în Saving Mr. Banks (2013) primea pe mână actori ca Emma Thompson și Tom Hanks, iar aici Michael Keaton face un rol bun – simplu și nuanțat – aparent fără să forțeze. În lipsa acestor nume mari, probabil că din mâna lui John Lee Hancock ar fi ieșit povești banale, deși peliculele regizate de el lasă ceva mai mult decât impresia psihologic-motivațională cu care te întâmpină: este vorba de acea prețioasă senzație că n-ai pierdut vremea degeaba la cinema.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment