Advertisements

Star Wars mă Rogue one

Mă gândeam zilele acestea, citind cartea lui Tarkovski, cam câtă literatură (ecranizări) ori teatru (dramatizări) mai sunt în cinematografia contemporană – câte filme se mai fac, adică, într-o direcție nepotrivită pentru evoluția celei de-a 7-a arte? Nu m-aș fi gândit să primesc răspunsul așa devreme, fiindcă (nu-i așa?) totul e să pui întrebarea potrivită, chiar dacă Universul îți răspunde cu o altă întrebare.

rogueEi bine, văzând povestea Star Wars Rogue One, sau ce a mai rămas din Star Wars după preluarea de către Disney a francizei, întrebarea mea a devenit: cât desen animat poate intra într-un film? Dacă la episodul VII Star Wars: Force Awakens detectam elemente din teenage movies, în Rogue One elementele de animație sunt evidente: singurul personaj care pare dintr-un film este robotul, deși cam rudimentar „desenat”. Unica explicație pentru cantitatea aceasta de elemente din desenul animat este că Disney încearcă să-și formeze acel public pentru viitoarele episoade Star Wars 8, 9, 10 – dar nu cumva începe cam devreme?

Și eu eram copil (sau adolescent) când am văzut primul Star Wars și nu destinul eroului cu o navă spațială și doi roboți m-a impresionat; chiar dacă mai erau pe-acolo și o prințesă, un om negru și dueluri cu raze laser, firul narativ era o poveste a formării într-un univers paralel, imaginar, dar perfect coerent. rogue-one-lego-star-warsDe aceea mi-am permis titlul peiorativ: mă rog one să nu fiu nevoit să mai văd și-a doua oară așa ceva – o adunătură de elemente vizuale fără sens. Nu pricep de ce trebuia să cheltuie Disney o căruță de bani achiziționând o franciză de-a gata, cu scenariile viitoare și poveștile intermediare puse pe tavă de George Lucas, doar ca să-și bată joc de tot? Dacă rezultatul financiar al francizei SW Disney nu va fi un eșec total, înseamnă că împăratul este gol și nimeni nu se deranjează să-i spună, nici măcar cei care-au dat bani pe bilet ca să-i vadă fundul.

Pentru că seria aceasta de filmulețe nu poate duce altundeva decât într-o fundătură, oricât de mult marketing ar avea în spate. Mai mult decât atât, nu cred că este vorba de infantilismul celor care inițiază și plătesc aceste „studii de piață” care încearcă să-i servească publicului ceea ce vrea să consume, ci de imbecilitatea celor care le interpretează. Din acest punct de vedere, Rogue One reprezintă un studiu de caz: cam ce rezultă din transferul universului artistic (Star Wars) în mapele corporatiste (aici Disney).

Filmulețul e lipsit de opțiuni artistice, ce par să fi fost înlocuite de business decisions rezultate în urma unor ședințe seci de analiză. Însă rezultatele unui studiu sunt mereu interpretabile (și manipulabile) iar publicului trebuie să-i dai mai mult decât se așteaptă: nimeni nu merge la cinema ca la fast-food, iar publicul nu trebuie nici servit (așa cum vor să facă americanii), nici doar educat (așa cum încercăm noi, europenii) ci pur și simplu SURPRINS.

Advertisements

About The Author

Add Comment