Advertisements

Snowden, patriot sau trădător?

Acest film recent nu este altceva decât o primă încercare de lungmetraj după cele mai cunoscute cărți scrise despre Edward SnowdenThe Snowden Files, publicată de ziaristul britanic Luke Harding şi Time of the Octopus, scrisă de Anatoly Kuscherena, avocatul rus al celebrului personaj. Despre care, oricât s-ar fi vorbit, nu se cunoșteau decât prea puține lucruri, așa că filmul lui Oliver Stone, cu un scenariu adaptat de regizor și Kieran Fitzgerald după cărțile amintite, vine să acopere un gol, într-un spațiu ocupat doar de documentarul Citizenfour (2014).

Perioada pe care o acoperă este de doar 9 ani înainte ca Snowden să recunoască faptul că a fost principala sursă a dezvăluirilor făcute de ziaristul The Guardian: așadar 2004-2013. Multe alte aspecte ale biografiei personajului rămân astfel în ceață, filmul documentând doar faptele, și câteva din locurile unde a lucrat Ed; prea puțin despre cum a ajuns ca din interiorul sistemului să facă dezvăluiri împotriva lui. Filmul insistă mai degrabă pe aspecte anecdotice ale biografiei lui Snowden, cum ar fi porecla Snow White = Albă ca Zăpada pe care i-ar fi pus-o un colaborator sau de influența prietenei sale (jucată de Shailene Woodley), cu înclinații artistice-liberale.

Prea puțin despre resorturile intime ale personajului (interpretat destul de sec de Joseph Gordon-Levitt), căruia toate par să-i vină pe tavă, grație capacității sale superioare de codare. Abia în cea de a doua parte a filmului aflăm despre el, de exemplu, că suferea de epilepsie, iar în a doua treime cea de-a doua sa criză coincide cu căderea unei drone.

posterAșa cum remarca pe situl principal Piratul cinefil, avem parte doar de o incizie în spatele poveștii sau mai degrabă în spatele mișcărilor de trupe din Intelligence care sunt focusate pe terorism doar prin mass-media, în realitate fiecare serviciu ținând cont de interesele specifice țării sale. Ce altceva merită reținut din acest film, dincolo de propaganda americană (Ed fiind prezentat ca un patriot dezamăgit de sistem)? Snowden (2016) pornește, asemeni documentarului premiat la Oscar în 2015, Citizenfour (2014), de la momentul de tensiune dintr-un hotel din Hong Kong, unde analistul NSA și ziariștii (britanicul însoțit de americanca Laura Poitras) se întâlnesc pentru un interviu, înainte să dea publicității documentele secretizate.  Printre aceste momente tensionate, regizorul strecoară felii din viața personajului, și câteva idei: cum că intenția serviciilor ar fi să combată inamicii, dar rețelele de cunoștințe ale oamenilor ar fi așa mari, încât deja din două salturi (prietenii prietenilor din lista de prieteni) se ajunge la o cifră de ordinul milioanelor (cifra avansată în film este de 2,5 milioane).

Așadar ceea ce încurajează rețelele sociale precum Facebook și globalizarea (respectiv posibilitatea de a intra în relații de afaceri/prietenie cu persoane de pe orice parte a globului) duce la o creștere exacerbată a cercurilor de suspecți din jurul oricărei persoane iar intersecția acestor cercuri ajunge să acopere toată lumea. Concluzia filmului pare a fi că e vorba doar de un fenomen scăpat de sub control, nu de un Big Brother global. Însă acesta e doar un film și, ca majoritatea filmelor americane, cele care nu sunt comerciale sunt de propagandă – iar realitatea este că avem nici o protecție împotriva abuzurilor și a furtului de date.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment