Advertisements

Seară de scurtmetraje LGBTQ | Made in Romania – o privire directă

În cadrul Lunii Istoriei LGBT, festivalul de cultură pentru drepturile omului, cei de la MozaiQ au organizat o seară de proiecție de scurtmetraje românești. Pentru că încercasem de mai multe ori să ajung să văd cu diferite ocazii, Pieptiș/Abreast, filmul lui Patrick Brăila, am ținut neapărat să particip (a treia oară a fost cu noroc).

Agenda serii a fost scurtă (pun intended), dar consistentă :

  • Pui de somn (Paul Mureșan)
  • Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva (Paul Mureșan)
  • O noapte în Tokoriki (Roxana Stroe)
  • Letters to god (Ruth Borgfjord)
  • Pieptiș (Patrick Brăila)

A urmat o sesiune de QA cu Iulia Samson, actrița principală din Pieptiș, luând apoi cuvântul Adrian Păun, organizator al festivalului de documentare queer Ro Q Doc. Din generozitatea organizatorilor, și pentru cei din public care s-au alăturat mai târziu evenimentului, au fost re-proiectate primele 3 scurt-metraje.

Să trec la partea zemoasă – scurtmetrajele în sine.

Pui de somn Pui de somn

Animația lui Paul Mureșan e fix ce zice titlul : o adunare de ”one liners” din subconștient, cu tot atâtea bucăți de puzzle, de sugestii, glume, suferințe, amenințări. Inclusiv pauza de realitate te leagă mai mult de zborul prin mozaicul de vise.

Letters to God

Un ”monolog cu Dumnezeu”, Letters to god e o incursiune alb-negru în fricile, gândurile, nevoia de iubire și acceptare are fiecăruia. ”Do you really, really love me?”

Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva

Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva A doua animație de Paul Mureșan, folosind preponderent alte stiluri decât ”Pui de somn”, conține mesajul centrat pe ”coming out” față de părinții lui. Mai sunt și vârcolaci, simbolul lunii captat atât pe plan oniric, cât și pe cel al realității imediate a personajului. Fragmente de realitate în care simți că literalmente TOTUL merge absolut pe dos. Nu știu dacă cele două scurtmetraje au fost gândite să fie vizionate unul după altul, dar imagini din ”somn” se regăsesc, modificate, și aici. Deja simți cum se reconstruiește un fundal de chinuri și înstrăinare, dincolo de filme. Arta e oricum o formă de comunicare în care ne povestim și re-creăm pe noi înșine.

O noapte în Tokoriki

De departe producția cu cele mai multe arhetipuri, amuzante și tragice în același timp, ne prezintă evenimentele dintr-un cămin cultural cu ocazia majoratului unei ingenue, fiica unui stâlp al societății tradiționaliste din sat. Cu un soundtrack savuros, personaje extrem de specifice, comune unei întregi decade, mi se pare că Roxana Stroe a reușit să exprime universalul uman prin mijloace aparent foarte limitate.

Think universally – drama homofobiei și minciunii față de sine și societate, printre altele. Act locally – băiatul ”bun” țigan, tolerat din mila celor câțiva machos și cuceritori wannabe, și cât de multe clișee rurale și de anii 90 vă puteți imagina.

Pieptiș/Abreast

Pieptis

Filmul lui Patrick Brăila a fost ultima proiecție a serii. Un scurtmetraj curat, intens, aparent simplu, rupt din parcursul transformării și istoria personală a lui Patrick, se petrece tot la sat. Probabil că lucrurile se concentrează și se definesc mai bine prin contrast atunci când le pui în cadrul unor concepte primare, evident cutumiare.

Spre deosebire de O noapte în Tokoriki, care aduce aproape în prim plan toate elementele de care ai nevoie ca să recreezi poveștile personajelor, în Pieptiș avem mai mult miez și tâlc de dezghiocat în interior. Fără să se ascundă, Patrick (jucat de Iulia Samson) se oferă descoperirii fără a-și silabisi concret esența. Dar bucățile vii din el sunt acolo și mai avem doar să potrivim puzzle-ul noi înșine.

 

Dacă aveți ocazia să vedeți oricare din filme, nu le ratați.

Vă aștept cu propriile recomandări de gen în comentarii!

Imaginile sunt luate de pe pagina de facebook a evenimentului.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment