Advertisements

„Romeo și Julieta” pre- și post-moderni

Pentru acest articol „de vină” sunt câteva rânduri spicuite din volumul lui Matei Vișniec, Iubirile… :

Teatrul este o formă încăpățânată și naivă de speranță. Ori de câte ori vezi Romeo și Julieta speri că poate, de data asta, povestea se va sfârși cu bine…

Dar de fapt toate personajele strigă după ajutor în fața ta și tu crezi că poți face ceva pentru ele. În orice caz, te simți important întrucât ele îți cer ajutorul și ți se confesează, deși tu nu le poți ajuta cu nimic. Când spectacolul se termină și te întorci acasă, unele personaje te însoțesc până în fața ușii. Iar unele dorm chiar cu tine în pat. Când îți dai seama că nu poți scăpa de ele, începi să te întrebi tu însuți ceva mai des dacă propriile tale visuri secrete, mai ales cele din tinerețe, s-au realizat.

Am văzut ieri o Julietă post-modernă la FITC Arad și mi-am amintit apoi de ecranizarea pre-modernă West Side Story, care marca revenirea music-hall-ului în repertoriul studiourilor de la Hollywood. Recent, au mai fost și alte ecranizări ale piesei Marelui Will care m-au impresionat, în principal Shakespeare îndrăgostit, în care Joseph Fiennes și Gwyneth Paltrow au o chimie răsplătită de Academia americană cu nu mai puțin de 8 (opt!) premii Oscar.

Chiar dacă nu s-a ales decât cu o nominalizare la premiile BAFTA, pentru Joseph Fiennes a fost cel mai bun rol al carierei. Cu doar doi ani mai devreme, și Leo di Caprio încercase un Romeo într-un film turnat în România, Romeo+Juliet (1996) cu ceva mai puțin succes. Asta pentru că filmul din 1996 pare mai degrabă un remake după West Side Story, portoricanii din suburbii fiind translatați aici în traficanți de arme. De referință rămâne tot ecranizarea lui Zefirelli, după un scenariu adaptat de Franco Brusati. Ca dovadă că cei doi tineri din Verona, a căror poveste de iubire este una de referință pe tot mapamondul, tot acasă se simt cel mai bine 🙂

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment