Advertisements

Remușcare (2007)

A fost odată ca niciodată, pe când Saoirse Ronan era o puștoaică drăguță – toată ochi, spre deosebire de tânăra imberbă de acum – un roman de Ian McEwan. Numit, desigur „Atonement”, și mai bun decât filmul, cu toate că….

Remușcare nu e deloc un film rău, din moment ce a luat un Glob de aur (pentru cel mai bun film) și un Oscar pentru muzica care se insinuează subtil în fundal, printre zgomotele mașinii de scris. Spre deosebire de greu-ecranizabilul Philip Roth, după romanele lui Ian McEwan s-au mai făcut până acum filme de succes, vezi The Hours (2002) – aproape de nerecunoscut acolo Nicole Kidmann în rolul Virginiei Wolf. 

ato3Aici avem și mai multe actrițe remarcabile, trei dintre ele interpretând același personaj – Briony – la vârste diferite. Pe lângă mai sus-amintita Saoirse Ronan (în rolul eroinei la 13 ani) mai apar Romola Garai și Vanessa Redgrave. Regizorul britanic Joe Wright se declară influențat de munca predecesorului său David Lean și posedă anumite cunoștințe de istorie a artei, încercând uneori să compună secvența pornind de la tablouri clasice.

Am urmărit filmul spre final, și m-a atras prezența Vanessei Redgrave în rolul Brioney, mai ales că am văzut-o pe actriță recent la București și am putut să fac o comparație datorită filmului cu modul în care arăta acum 10 ani. Avea încă o anumită căldură a feței, chiar dacă expresivitatea ochilor începuse de pe-atunci să dispară…

ato2Acțiunea filmului face trei salturi temporale, primul episod, al tinerelor ambigue, care durează 50 și ceva de minute, putând singur constitui un episod în sine. După 4 ani, are loc primul salt – în perioada războiului, în care protagoniștii Cecilia (Keira Knightley) și Robbie (James McAwoy) mai au nevoie de încă 50 și alte câteva minute ca să compună o poveste romanțioasă, condimentată cu câteva flashbackuri – un alt episod, în care rolul Brioney îl joacă Romola Garai.

Pentru ca în ultimele minute, după un alt salt (nu doar de câțiva, ci de zeci de ani) Vanessa Redgrave să joace un prolog care să închidă cercul. Ea ni se înfățișează ca o romancieră cu demență vasculară ajunsă la al 21-lea roman, pe care îl consideră nu doar ultima sa operă, ci ultima… minciună. Despre povestea adevărată, ea spune că:

ato5

N-am găsit niciodată modalitatea de-a o scrie, de a spune adevărul pur, fără rime, fără înflorituri.

Am cules relatări directe despre toate evenimentele la care n-am fost martor ocular. Dar efectul acestei onestități a fost mai degrabă copleșitor. La ce folosește sinceritatea?

De văzut.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment