Advertisements

Moonlight (2016) – masculinitatea, altfel

După ce a obținut anul acesta Globul de Aur pentru cel mai bun film dramatic, Moonlight, în regia lui Barry Jenkins, are ușile deschise în cursa premiilor Oscar

Când vorbim de ”emoția brută” a cinematografiei, avem tendința de a invoca deseori genul de filme care țin să exteriorizeze costurile bucuriilor și (mai ales) suferințelor personajelor lor, căutând să ofere privitorului o mică pastilă autentică a condiției umane printr-o emfază emoțională adesea banală. Fără a dori să afirm faptul că marile gesturi sau cuvinte nu pot rima cu marile filme, uneori este ușor să uităm modul în care se poate atinge punctul culminant prin simplitate.

Nu e vorba în cazul de față de o mare revelație; acest film nu e comparabil cu cele ale marilor maeștri contemporani care folosesc emoția latentă ca materie primă pentru arta lor. Cu toate acestea, puține filme așa cum este Moonlight reușesc să emane asemenea patos concludent, de o sinceritate specială. Povestea este spusă în mod eficient în trei capitole, fiecare cu un aspect și sentiment distincte, și fiecare reflectând percepția și realitatea asupra unui punct esențial în viața unui băiat care se luptă cu propria identitate și personalitate.

O poveste ce poate fi percepută foarte personal – atât de intim încât uneori e aproape ca și cum ai citi jurnalul cuiva. Cronica unei tranziții tulburate de la copilarie la maturitate în trei părți, al doilea film al lui Barry Jenkins nu se vizionează; se simte imediat. În primul rând, pentru că ne oferă acces la o realitate de zi cu zi, care nu este, în multe cazuri, a noastră:

Realitatea maturizării unui gay negru în USA

Prin descrierea vieții afro-americanilor care trăiesc în sărăcie, a căror ocupație este, în mare parte, traficul sau consumul de droguri, concomitent cu neglijarea propriilor copii, Barry Jenkins ar putea fi acuzat de uzul de stereotipuri rasiale. Ce respinge această acuzație falsă este capacitatea filmului de a crea intimitate, compasiune și înțelegere a personajelor sale ca ființe umane prinse într-un sistem care le degradează și le dezbracă de propria umanitate. De asemenea, pentru că regizorul, care a crescut el însuși pe străzile din ghetou, impregnează mediul protagonistului său cu o frumusețe impresionistă uimitoare.

Atenție SPOILER: prima parte a filmului ni-l prezintă pe Little (copilul) care găsește un potențial tată surogat în persoana lui Juan, un imigrant cubanez, traficant de droguri, care ia copilul sub aripa lui atunci când este neglijat de propria mamă, o dependentă de droguri. Partenera lui, Teresa, îî oferă sprijinul matern de care copilul are nevoie pentru a obține un minim de încredere, dar nu este suficient pentru a depăși problemele reale de acasă sau de la școală. Colegul lui, Kevin, este singurul prieten care îl încurajează să se ridice în picioare pentru a se apăra împotriva agresorilor, și al cărui sprijin duce copilul la primele semne de atracție sexuală. In ciuda neșansei aparente care îl înconjoară pe Little, regizorul este destul de inteligent să nu îi fure nevinovăția, oferind un tratament estetic mai degrabă poetic decât etnografic.

moonlight_chironjuanswim

Adolescentul Chiron

Acesta e implicat simultan între chinul agresiunilor și fericirea evazivă a plajei în lumina lunii. Toate aceste trăiri ale lui Chiron ne mișcă prin evocarea tragică a dorințelor sale reprimate și pasiunile neîmplinite. În a doua parte, copilul devenit adolescent începe să descopere. Printr-o combinație de circumstanțe inevitabile șocante, Chiron cunoaște prima dezamăgire în dragoste, prin trădare și violență, ceea ce duce la un moment critic privind modul în care viitorul lui  va deveni alterat în mod irevocabil. Personajului poveștii i se adaugă o dublă pedeapsă: aceea de a fi negru și de a fi homosexual. Respins și condamnat de două ori: de către societate, și de propria sa mamă.

Fără a dezvălui cursul evenimentelor, îl descoperim în a treia și ultima parte pe Black (adultul), care a ales să urmeze o idee falsă a visului american în timp ce a încercat să-și ascundă adevărata identitate, devenind traficant de droguri. Fizicul fragil de adolescent e total schimbat, pentru a poza într-un gangster periculos cu un ambalaj musculos, fizic care totuși nu poate duce de nas spectatorul care i-a urmărit evoluția. Aceiași ochi fragili, aceeași privire ezitantă ne dezvăluie un Chiron care în ciuda noii sale imagini se pare că se află încă în imposibilitatea de a accepta cine este cu adevărat.

moviereview_moonlight_110316_image4

Mai mult decât un ”coming of age” în căutarea identității…

aceasta chiar dacă Moonlight îndeplinește perfect criteriile genului. În plus față de acoperirea căilor universale specifice în această căutare în sine (în ciuda performanței perfecte, scenariul nu este în întregime lipsit de clișee), filmul este cu adevărat unic prin specificul problemelor pe care le ridică. Rar am văzut în cinematografie o explorare profundă a masculinității afro-americane. Sugerând emoție pură, filmul mai are și avantajul de a folosi fețele și expresiile actorilor pur și simplu sublime, dând privirilor mai multă putere decât orice discurs evocator.

Bazat pe o piesă inedită a lui Tarell Alvin McCraney magnific intitulată In moonlight black boys look blue, narațiunea și imaginile vizează în principal să conteste reprezentările tradiționale ale bărbatului negru de la Hollywood, manipulat de multe ori în victimă sau călău. În timp ce, într-un oricare alt film, bărbatul negru ar fi ieșit probabil din această copilărie grea ca un criminal călit cu inima de piatră, Moonlight va avea grijă să mențină sensibilitatea, vulnerabilitatea și dorința, mereu prezentă, chiar și în stare latentă.

“Aceasta este povestea unei vieți” este scris pe afișul filmului, și într-adevăr, ultimele momente ale peliculei ne fac să trăim cu melancolie această provocare de o viață, a unui băiat negru care a devenit omul care era predispus să devină în loc de cel care ar fi trebuit să fie. Moonlight transcende rasa, sexul și sexualitatea pentru a deveni o declarație universală, un poem care ne resensibilizează atunci când înțelegem că suntem oameni cu compasiune și empatie, elemente care sunt în pericol de a deveni desuete într-o cultură bazată pe egoism și lăcomie.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment