Judith State – actor, dansator, coregraf
Interviu

Judith State – actor, dansator, coregraf

February 5, 2016
344 views
1 comments
9 minutes read

Regizorul Cristi Puiu amintea că ea a fost cel mai prezent actor în recentul său film. Judith State este dansator, coregraf și actor. Cu ocazia proiecției de gală Sieranevada la Cluj, a fost amabilă să-mi răspundă, în ciuda oboselii cauzate de drumul București-Cluj, câtorva întrebări pentru Clujulcultural și Cefilmevad:

Povestește-mi cum ai ajuns să fii „acolo” – bănuiesc că a fost un casting, dar sunt curios de traseu: cum ai auzit de el, ce te-a făcut să vrei să mergi? Ce te-a mânat în luptă?

Da, a fost un casting de care am auzit de la actrița Simona Ghiță (director de casting la acest film), ea m-a sunat și m-a-ntrebat dacă vreau să vin să dau probă, să-ncerc. Deci ea a fost inițiatoarea, de la ea a pornit tot, iar eu sunt bucuroasă că m-a chemat și c-a avut încredere în mine. Și da, m-am dus la probă…

…asta acum trei ani?

Am dat o probă – o singură dată – și după aceea, doi ani de zile nu am mai auzit despre film nimic.

La acea primă probă ți-a zis Cristi Puiu că din punctul lui de vedere tu ești Sandra?

Da, chiar atunci!

Când s-a hotărât asupra actorului care să-l joace pe Lary – Titieni sau Brănescu?

Abia la sfârșitul perioadei de probă am auzit că ar fi fost două linii de casting… dar cum a ales, pe ce criterii, asta nu știam.

Apropos de a intrat pasărea în cadru, afirmația lui Cristi Puiu când apăreai tu?

O reiau fiindcă toată lumea m-a-ntrebat cât m-a ajutat pe mine dansul pe platou. Ei din contră, nu m-a ajutat, mai mult mi-a cauzat (râde)… au fost câteva situații în care Cristi mi-a spus că parcă dansez: când merg, când mă-ntorc, când întind mâna – că pare coregrafiat…

A, deci nu era laudativ…

judithNu era deloc laudativ! Îmi zicea că „a apărut pasărea în cadru” și mă imita cum merg și cum gesticulez.

O simțeai ca un reproș?

N-o luam așa pentru că mă amuza cum mă imita și chiar n-aveam cum să nu râd… dar îmi spunea că pare coregrafiat, să fiu puțin mai firească, însă pentru mine asta era natural. Mi-au spus și prietenii apropiați că pare că dansez și când fac lucruri foarte casnice, dar nu-mi dau seama. M-a chemat o dată la video să mă uit și într-adevăr, țineam ușa de la intrare de parcă eram Carmen cu evantaiul, cu degetele toate răsfirate și cu mâna activată până-n vârful unghiei, dar nu e ceva ce conștientizez…

Care ar fi deosebirea între postura de actor și cea de dansator? Interacționezi diferit, ca actor, cu ceilalți de pe scenă?

Sunt lucruri complet diferite și nici nu pot să vorbesc despre ele comparativ pentru că dansul este ceea ce fac de când mă știu. Nu sunt actriță, sunt o dansatoare care a jucat într-un film pentru că s-a întâmplat să fie așa, dar nu pot să compar – nu e just raportul. N-am cum să vorbesc despre actorie la fel cum aș putea vorbi despre dans. Dansul îl simt aproape, și…

..și actoria, după această experiență?

Nici nu știu ce-i actoria. Actoria! (râde, ascultând cum sună cuvântul în aer) Nu, nu e… Totuși, simt că experiența asta m-a schimbat. Mi-a plăcut foarte mult! Întâlnirea cu Cristi a fost ceva puternic și ceva ce țin aproape de suflet, dar cred – tind să cred și simt în mine – că așa e: actoria, făcutul filmului sunt o chestie despre care se poate vorbi, iar întâlnirea cu Cristi și lucrul cu el, altceva…

…o cu totul altă poveste?

Da, și nu pot să compar cum mă simt în timp ce dansez și cum mă simțeam când eram acolo, pe platou, sunt două mijloace de expresie total diferite pentru mine; prin amândouă te exprimi, transmiți un mesaj – dar sunt complet diferite pentru mine.

Nu te-a intimidat prezența camerei de filmat?

Ca și cum nici nu ar fi fost acolo… Prima oară când am văzut-o la repetiții (când am repetat în apartament) la scena din bucătărie, îmi amintesc că m-a surprins cât e de mare și… impunătoare, așa, cât era de mare în contrast cu bucătăria mică și-mi ziceam că asta mai lipsea de-aici și-o coasă, și mă întrebam cum să faci abstracție de așa ceva? Dar uitam că-i acolo…

Deci ți-ai pus problema, la început…

Da, m-am întrebat! E aici, adică e lângă tine, acolo – dar după aceea nu, era parte din tot, integrată… Cred că a fost perioada cea mai prezentă din viața mea, în care am fost prezentă cel mai mult timp, ca să spun așa, și în continuitate. Pentru că eu simt că sunt prezentă, dar pe bucăți – am momente în care sunt prezentă, sunt foarte prezentă, și momente în care…

…iar acolo?

Acolo, pe platou am simțit cel mai mult susținut momentul, prezența continuă, când doar făceam în fiecare moment ceea ce momentul respectiv cerea să fie făcut. Am avut o dată gândul ăsta, în timpul filmărilor, și m-a emoționat foarte tare, și anume că toți suntem Cristi în film, că toți vorbim despre el, în povestea asta…

Cum ți s-a părut atmosfera pe platou?

Ca în orice domeniu unde sunt oameni există și orgolii, ca și apropieri și depărtări; sunt lucruri care ne separă – iar asta nu cred că ține de meserie, oamenii sunt oameni înainte de ceea ce-i definește ca actori. Și cred că este un lucru natural, e firesc să fie așa, din punctul meu de vedere. Ne apropiem și rămânem apropiați în funcție de ceea ce ne leagă în mod real, tragem acolo unde găsim persoane asemenea. Bine, sunt conștientă că există și alegeri care se fac din interes – sunt și situațiile astea – dar nu e cazul meu. Însă există și genul ăsta de situații în care stai pe lângă cutare și cutare pentru că îți servește, dar eu sunt mai reticentă, așa…

Marius Oliviu

Publicitar, comunicator și scriitor. Ultimele cărți publicate: Revoluția trăită de O. Țâră (Alba Iulia, 2012) și Jurnalul chiriașului grăbit (Școala Ardeleană Cluj, 2016). Editor al mai multor situri de profil social-cultural: http://teatru.info/, http://cluj.pro/, http://cluj.pub, http://cluj.center

72 posts
8 comments

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *