Jacqueline – mockumentary
Noutăți

Jacqueline – mockumentary

January 5, 2015
463 views
1 comments
3 minutes read

Mockumentarul și înregistrările recuperate – tehnici de filmare devenite (sub)genuri

Mockumentary vine de la to mock (a ridiculiza) + documentary și este un subgen de film și TV, o parodie sub forma unui documentar, prezentând înregistrarea unor imagini din viața reală. Tot aici ar putea intra și pseudo-documentarele înregistrări recuperate, așa-numitele Found footage. Acestea reprezintă mai degrabă o tehnică de filmare cu cameră video personală, realizată chiar de către subiect – un amator care face parte integrantă din acțiune.

Imaginile (recuperate și incluse în film) se caracterizează prin calitate vizuală sau audio slabă, însă această tehnică a devenit un subgen aparte care s-a răspândit după succesul The Blair Witch Project. Au apărut tot mai multe filme de acest tip, dar majoritatea producțiilor found footage aparțin totuși genului horror, modul de filmare dând iluzia publicului că ar putea face parte din film (la fel ca subiectul).

Jacqueline este un mockumentar regizat de americanul Bernardo Britto

Pare genul de film potrivit pentru un festival de comedie, așa că nu m-am mirat să-l văd în programul Comedy Cluj. Și totuși, încă nu suntem obișnuiți să vedem așa ceva la cinema. Mockumentarul ni se pare potrivit mai degrabă producției de televiziune, multe reportaje cu note de ironie din programele de știri ale televiziunilor din România folosind acest subgen. Există însă câteva exemple și în cinematografia noastră recentă

Micul spartan (2011) de Dragoș Iuga

Experimentul București (2013) regizat de Tom Wilson

Be My Cat: A Film for Anne (2015) în regia lui Adrian Țofei

Ultimele două filme au rulat la TIFF, iar despre primul nu știu, pentru că am apucat să-l văd. Sper să se mai găsească undeva pe internet. În general sunt filme cam infantile, făcute cu buget mic, dar care s-ar potrivi ca o mănușă regizorilor români în curs de afirmare. Iar după ce public mai merge la cinema, m-aș încumeta să pariez că ar avea și succes 🙂

Ca să revin la filmul care dă titlul articolului, calitățile lui Jacqueline-Argentine sunt în același timp și slăbiciunile sale. Începe destul de antrenant, sub un pretext acceptabil (v-am spus deja că toate aceste filme sunt infantile, nu?) și se termină într-o notă mai degrabă auto-ironică. Ei bine, tocmai acolo, printre comentariile auto-reflexive din final (pentru că majoritatea, bazate fiind pe o miciunică, își iau avânt cu mare entuziasm dar la final pică inevitabil în nas), când regizorul – care este în același timp și narator – se întreabă ce rost are să transpui poveștile unora în filme, părând că se lamentează, ei bine acolo se strecoară câteva obsesii comune tuturor celor care fac și care urmăresc filme.

Marius Oliviu

Publicitar, comunicator și scriitor. Ultimele cărți publicate: Revoluția trăită de O. Țâră (Alba Iulia, 2012) și Jurnalul chiriașului grăbit (Școala Ardeleană Cluj, 2016). Editor al mai multor situri de profil social-cultural: http://teatru.info/, http://cluj.pro/, http://cluj.pub, http://cluj.center

72 posts
8 comments

One Comment

  1. Pingback: Comedy Cluj cu bune și rele – cluj.pro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *