Advertisements

Indignation (2016)

Un autor greu de ecranizat

Philip Roth este printre puținii scriitori americani (sunt doar trei la număr) ce și-au văzut publicată în timpul vieții opera în ediție completă de către Library of America. El este de câțiva ani și unul dintre favoriții premiului Nobel pentru literatură, care probabil că îi va fi acordat postum. De aici fascinația pentru opera sa la Hollywood, chiar dacă adaptările cinematografice după Roth nu au adus până acum nici premii ale industriei (cu excepția unui film ceva mai slab, Elegy – în care Penelope Cruz a făcut însă un rol de excepție), nici mari succese de casă.

Anul acesta este unul special pentru adaptările după Philip Roth, pe lângă Pastorala Americană de care aminteam recent, anunțându-se și Indignare – după una din cele mai reușite nuvele ale sale. Cu aceste două filme, ecranizările după Philip Roth ajung la cifra de 7, după cele 30 de povestiri, nuvele și romane publicate. Deja avem material pentru un Top3 între cele mai bune de până acum numărându-se: The Human Stain cu Anthony Hopkins și Nicole Kidman și The Humbling cu Al Pacino, celelalte două filme lansate în acest an candidând și ele pentru o poziție în acest top.

Cum transpui spectatorul în atmosferă?

Ce poate ieși din Indignare – este o provocare pentru admiratorii scriiturii lui Roth. La prima lectură, am comparat acuratețea exprimării din această nuvelă cu povestirile din volumul său de debut Goodbye Columbus, pentru subiectele comune (prima iubire, primii ani de colegiu) dar mai ales pentru expresivitatea personajelor, descrise expeditiv, fără cuvinte în plus – totul cizelat spre a servi narațiunii, în care se ghicesc deja sâmburii introspecției specifice la Roth. Dificil să transpui asta în peliculă, să-l faci pe spectator să fie atent la film și nu la exprimarea personajelor. Încerci cu o muzică nediegetică, o temă de pian ce revine obsesiv – și chiar dacă nu te omori după muzica de film, aici nu poți să nu remarci coloana sonoră a lui Jay Wadler.

Scopul este atins, te transpune definitiv în atmosfera filmului, în America perioadei interbelică. Și mai departe, cum te identifici cu personajele? Aici intră în joc James Schamus, producător și scenarist afla la prima sa experiență regizorală.

Părerea mea este că el mizează pe elementele genului coming-of-age movie, prin alegerea lui Logan Lerman în rolul protagonistului Marcus Markie Messner, Logan fiind un exponent al acestui gen prin rolul făcut în Jurnalui unui adolescent timid. Cum titlul Indignare se referă tocmai de la relația oedipiană dintre tații și fiii familiilor tradiționale de evrei din America, alegerea sa pare una potrivită pentru combinația de inocență și maturitate pe care o lasă interpretarea sa.

Cea mai mică greșeală are consecințe…

…sunt sfaturile părinților, pe potriva acestei maturități a protagonistului:

Când un copil greșește, uită-te în familie.

În plus, nuvela lui Philip Roth conține toate ingredientele necesare acestui gen, făcând adesea referință la raporturile dintre adolescenți și părinți, părerea acestora despre acțiunile copiiilor și șantajul emoțional la care îi supun. Ceea ce încearcă James Schamus în acest film este să ducă genul la alt nivel, unul mult mai elevat – doar este vorba aici de adolescenți evrei, nu de puritani americani.

Oricât de tradiționalist ar fi mediul din care provin, ei apar în opera lui Roth mult mai deschiși decât personajele care populează mica Universitate din Wisconsin, excelent portretizate prin decanul Caudwell. Foarte bun rolul mamei făcut de Linda Emond și al Oliviei redată cu eleganță de Sarah Gadon. Un film care stă în aceste patru personaje, în relația foarte intensă dintre ele. Și da, un film despre adolescenți, ale cărui motive însă nu ratează tema principală a genului – iubirea.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment