Festivaluri
10

De ce pare Ilegitim film comercial

August 30, 2015
246 Views
1 Comments
6 minutes read
De ce pare Ilegitim film comercial

Publicul e mai pretențios cu filmul românesc

Știu, e simplu să bagi de vină din fotoliul spectatorului. Vii la film cu așteptările tale, fără să ai habar de efortul echipei implicate acolo, și pentru simplul fapt că ai dat banii pe bilet, îți permiți să-ți exprimi la final opinia (mai mult sau mai puțin autorizată) despre valoarea lui artistică sau comercială. Tu, cel ești prezent în sală în calitate de consumator, îți permiți să afirmi că un film este (sau nu) artistic – iar asta pare o contradicție în termeni. Și totuși, am senzația că oamenii din industria (sau agricultura) filmului românesc nu au sesizat încă schimbările intervenite în rândurile ocupate de publicul cinefil.

În primul rând, nu toți cinefilii frecventează sălile de cinema, iar dintre cei care încă o mai fac, poate jumătate să fie dezamăgiți de cinematografia română. Publicul se pierde ușor, se recâștigă greu și, din nefericire pentru realizatorii români, publicul românesc este mai puțin indulgent cu filmele lor. Hiperbolizăm orice aspecte negative, fără să le trecem cu vederea, cum procedăm adesea cu multe filme străine pe care le consumăm nemestecate. Am citit o remarcă a unui critic de film despre calitatea blogurilor apărute în ultimul timp. Ori, asta înseamnă că oamenii care încă mai intră în cinematografe ca să vadă filme românești formează totuși un public avizat. Ei știu, de exemplu, cine este Adrian Sitaru, i-au urmărit filmografia și-i cunosc temele predilecte.

Problema este că acest public vede tot mai multe filme…

Ei bine, publicul de acest tip știe că regizorul Adrian Sitaru și directorul de imagine Adrian Silișteanu au făcut Domestic cu un ochi pe la Roy Andersson, ori că încercau să acceseze, cu acea comedie dulce-amăruie, publicul Amintirilor din Epoca de aur. De asta promo-ul Ilegitim: “film independent, prin care Sitaru încearcă să iasă din zona comercialului”, stârnește confuzii. Independența filmului se referă de fapt la bugetul său: un film lipsit de finanțările unor instituții publice gen CNC sau private, comerciale. Așa că filmul a fost făcut pentru publicul festivalier, în speranța că ștampila unui festival pe afiș îi va impulsiona traseul prin cinematografe.

Această (deloc rea) intenție este afectată, din păcate, de over-acting-ul actorilor secundari. Încercarea lui Adrian Sitaru de a monta repetițiile unor debutanți ar fi mers, să zicem, într-un film-școală, dedicat savoir-faire-ului: cum să compui o scenă, cum să ratezi o cascadorie șamd, ori asta înseamnă o retragere de la pupitru – acceptabilă, cum am spus, în scop educativ (acum vă las pe voi, să vedem ce-ați învățat) – iar filmul exact așa arată: ca spectacolul de absolvire al anului I sau II la actorie (în care joacă și câțiva profi, așa, de-ncurajare).

…și nu se mai mulțumește cu (așa) puțin

Acum, despre partea mai puțin artistică a filmului – cea comercială. Dacă se rezuma la drama familiei disfuncționale (limitându-se la jocul cu limita dintre acceptabil și inacceptabil, la cât de ușor este să judeci din exterior și la cum se schimbă perspectiva odată ajuns în centrul poveștii), poate că sceneta tinerilor actori rămânea încă undeva într-o zonă artistică. Pentru asta era de ajuns un twist, ca Sasha (bine interpretată de Alina Grigore, singurul câștig al filmului) să rămână gravidă cu prietenul ei, de exemplu, dar Sitaru se mulțumește cu o liniaritate a scenariului care, mai mult decât problema morală, lasă spectatorul dezamăgit. Suspiciunea comercialului apare deja în momentul în care pui pe afiș Ilegitim.

Când ridici o problemă cum este cea a incestului, doar cu scopul de a stârni controverse, fără a reuși, din motivele obiective amintite (lipsa bugetului, nesincronizarea studenților din clasa de actorie, lacunele din scenariul scris împreună cu ei) s-o explorezi, este evident că abdici nu doar de la catedră, ci și de la formulă artistică – și te mulțumești cu una comercială. Părerea mea este că acest „film” a intrat prea devreme în cinematografe. Scenariul se preta mai degrabă unei piese de teatru (actorii secundari slabi, personajele insuficient conturate, multe scene gen cele cu bătăi sau certurile – neconvingătoare) ori și mai bine, unei telenovele. Iar dacă aceasta se desfășura undeva la Vaslui, putea fi chiar una de succes.

Marius Oliviu

Publicitar, comunicator și scriitor. Ultimele cărți publicate: Revoluția trăită de O. Țâră (Alba Iulia, 2012) și Jurnalul chiriașului grăbit (Școala Ardeleană Cluj, 2016). Editor al mai multor situri de profil social-cultural: http://teatru.info/, http://cluj.pro/, http://cluj.pub, http://cluj.center

72 posts
8 comments

One Comment

  1. Pingback: Top filme românești 2016 – cefilmevad.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *