Advertisements

The House That Jack Built

Un thriller psihologic ce marchează reîntoarcerea regizorului danez Lars von Trier la festivalul de film de la Cannes după mai bine de șase ani. Cu ajutorul unui interlocutor nevăzut, Verge (voce: Bruno Ganz), inteligentul criminal Jack, se prezintă, pe parcursul a 5 momente semnificative din „evoluția” sa de artist al descompunerii.

THTJB_Styx_Poster_wide_House_rgb.inddAdaptat pentru ecran după o poveste de Jenle Hallund, care l-a inspirat pe celebrul danez și în alte filme precum Nimfomana sau Melancholia, și care a co-regizat Limboland, pune în valoare calitățile actorului Mat Dillon în câteva scene brăzdate de umor negru. Filmul „întâmplărilor” este brutal, tulburator, dar si comic.

Dacă primele trei scene merg în crescendo, dând ritm filmului până la jumătate, cea de a 4-a scenă, a 5-a și epilogul dau ocazia unor meditații atât din partea criminalului (devenit tot mai sofisticat și mai greu de mulțumit) cât și din partea clonei lui Virgiliu, care intră în jocul acestuia, menționând: bombardierele Stuka (Junkers Ju 87), stejarul lui Goethe din lagărul de la Buchenwald, șamd.

Gaspar Noe spunea ca nu s-a putut opri din ras la vizionare, mai ales din cauza scenelor grafice Povestea este una chiar antrenantă, odată ce treci de șocul crimelor, iar muzica este foarte bine folosită. Matt Dillon face aici cel mai bun rol al sau, chiar mai bun decât cel din Crash, care i-a adus o mulțime de nominalizări.

Nymphomaniac-3-photo-by-Casper-SejersenCând a lansat „Nymphomaniac“, von Trier anunța un nou gen de film: „digresionismul“. Această nouă specie ascunde un univers multistratificat, în care remarcile interlocutorilor despre acțiunile personajului și digresiunile acestuia despre faptele tocmai comise sunt mai importante decât filmul în sine.

Expozeul regizorului și comentariile sale devin la fel de importante ca jocul actorilor, spectatorul fiind ghidat, precum într-un roman, nu doar de un film al întâmplărilor ci și de „stilul” în care regizorul își interoghează propriul statut de creator. Odată cu The House That Jack Built acest „derapaj” de la filmul clasic se accentuează, iar danezul își ia libertatea de a explora teme altfel interzise filmului, dezagreabile chiar. Că o face cu „simț” artistic sau că libertățile asumate sunt prea mari, e tot ce rămâne la aprecierea spectatorului.

După ce a dat clasă filmului erotic cu Nimfomana, von Trier face un aici mix între filmul de groază și policierul cu pretenția că ne-arată ce e în mintea criminalului, dar transcende ambele genuri. De fapt, toată povestea e mai mult decât scary sau tricky: e incredibil cât de ușor poate cineva cu bani să construiască și să dărâme o casă, ori să omoare oameni. Am mai scris despre acest film aici.

Advertisements

Related Posts

About The Author

One Response

  1. gogu radulescu
    January 8, 2019

Add Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.