Advertisements

Hawaii

Jesús del Cerro, omul pentru care am făcut 80 de km să văd filmul Hawaii

Cred că una din întrebările care ar putea să-l enerveze pe regizorul Jesús del Cerro în legătură cu filmul Hawaii, pe care l-a regizat și a apărut de curînd în cinematografe, este următoarea (și de altfel, una constantă la toți cei interesați de filmografia lui):

Cum poți înțelege comunismul dacă tu nu ai trăit în comunism?

Bineînțeles că i-am pus-o și eu, dar nu pentru că aveam aroganța omului care a trăit o experiență posacă în fața altuia care ar fi avut mai multe șanse să devină ceea ce-și dorește că Spania, că libertatea, că educația, etc, din simplul motiv că pentru mine comunismul s-a terminat la timp, chiar cînd mă pregăteam să intru la liceu, deci nu am apucat să interiorizez aspectul îngrădirii libertății.

Întrebarea mea venea mai mult din frustrarea că regizorii români, și iată, și cei spanioli, fie ei îndrăgostiți de România, își plasează poveștile tot în comunism, de parcă ar fi fost o perioadă teribil de interesantă și eu chiar nu am văzut-o. Bineînțeles că Jesús del Cerro nu s-a supărat, dar întrebarea mea, de fapt, cuprindea mai multe: Ce a fost atît de interesant acolo și eu unde am fost? Este un alt film cu multe înjurături? Un alt film cu lipsurile pe care le-am avut toți atunci?

Hawaii sună ca ultima dorință exotică a unui român scăpat din lațuri

Înainte să văd filmul îmi doream să cunosc regizorul acestui film, creatorul lui și vizionarul întregii povești. Ce mi-a plăcut întotdeauna la marii creatori este că sunt deschiși să cunoască oameni și vorbesc cu simplitate și bucurie despre munca lor, acea bucurie a împărtășirii pe care o recunosc oriunde și oricînd. Un astfel de regizor este Jesús del Cerro.

Ocupat pînă peste poate, cu scenarii care vin, povești pe care le urmărește, producții pe care și le dorește, naveta între două țări dragi lui (România, Spania), plus frecventele călătorii pe la festivalurile unde-și prezintă filmele sau întîlnește alți oameni, îl găsești fie pe platourile de filmare vorbind cu actorii în română (o limbă pe care o înțelege și o vorbește foarte bine, după zece ani de România), engleză sau spaniolă, gesticulînd larg sau spunînd ”play, don`t act this role”, fie în fața laptopului, unde-și scrie articolele pentru rubrica lui din El Dia Espagnol, dar făcîndu-și mereu timp pentru oamenii interesați de film, de călătorii și de viață.

Revenind la Hawaii, ultimul film regizat de Jesús del Cerro, la întrebarea de ce un alt film din perioada comunismului regizorul spune că e doar o poveste ca oricare alta, mai veselă sau mai tristă, care ar fi putut fi în orice altă perioadă, numai că nu și-a dorit să arate o altă poveste tristă din comunism, ci o poveste care poate fi veselă și în comunism.

Am cerut poze oamenilor din perioada aceea, m-am uitat pe ele și apoi le-am spus: dar uite, în poze voi aveți haine colorate, nu sunteți îmbrăcați în gri și negru. În poze zîmbiți și dincolo de lipsurile de atunci, aveți povești pe care le trăiți, vise care vă dau speranțe, ascultați Michael Jackson și Madonna, dansați, vă îndrăgostiți și mergeți mai departe. Am vrut să surprind lumea asta colorată din comunism…

…unde, bineînțeles, oamenii acasă, chiar dacă aveau mobilier asemănător (nu pot să uit bucătăriile acelea aproape identice din fiecare casă), aveau totuși perdele colorate, mileuri și cărți și iubiri colorate. Și-a dat seama că a reușit să redea această veselie și poftă de a trăi a oamenilor (pe care le au dincolo de perioadele în care trăiesc, democrație, comunism etc) cînd i-a văzut ieșind veseli din sala de cinema unde rula Hawaii și vorbind între ei despre film. Citiți restul recenziei aici.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment