Advertisements

Filme din 2017

Nu mi-e prea greu să fac un top al filmelor apărute în anul curent și văzute în 2017 pentru că nu au mai fost chiar așa multe ca-n anii anteriori. Am lăsat-o mai moale și cu filmele românești, deși din recenziile postate de colaboratorii blogului cefilmevad am remarcat totuși câteva. Pentru topul de azi am selectat doar filme străine:

1. Song to Songr. Terrence Mallick

Mi-a amintit de Knight of Cups și am vrut să retrăiesc acel gen de experiență. Naratoarea primei jumătăți de oră este Faye (rol în care mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am văzut jucat până acum de Rooney Mara), iar filmul pare a fi din perspectiva ei. Dar Terrence Mallick nu se ferește să confere pe parcurs din ce în mai multor personaje acest rol, pe măsură ce „narațiunea” avansează.

În mod normal schimbarea perspectivelor este derutantă, dar, scenă după scenă, nu ți se mai pare că te uiți la un film ci că asiști la momente din mai multe vieți, subtil redate de acest filozof al filmului. Mi-e greu să scriu despre un asemenea film fără să-l stric, prefer să recomand ce a scris despre el Ion Indolean aici.

2. On Body and Soul Ildikó Enyedi

De regulă nu prea mă omor după filmele care le plac nemților (acesta a luat nu mai puțin de patru trofee la Berlinala 2017) – prea mult substrat politic, idei livrate frust, prea direct, prea puțin subtil după gustul meu. Nu a fost cazul acestui Despre trup și suflet, unul dintre cele mai sensibile filme văzute în ultimii ani, nu doar în 2017.

3. The Square – Ruben Östlund

O satiră socială îndrăzneață care trimite, printre altele, către preocuparea modernă „political correctness”. Regizorul suedez Ruben Ostlund creează momente artistice ingenioase de înaltă tensiune care pun la încercare credințele burgheze și încrederea interpersonală, în timp ce publicul privește neajutorat cum idealurile se ciocnesc cu relativitatea morală și interesul propriu, scrie Cristina aici.

4. The Killing of a Sacred DeerYorgos Lanthimos

Un film controversat care a „beneficiat” de cronici extremiste, care l-au considerat de la foarte bun și complex pană la o peliculă dezgustătoare, un fel de început al sfârșitului pentru regizorul grec Yorgos Lanthimos.

Poate e nevoie de o anumită abilitate spirituală pentru a reuși distanțarea de cele petrecute pe ecran, dar, aparent  paradoxal, pentru a întoarce filmul pe toate fațetele, pentru a surprinde/inventa subtilitățile acestui film care crescendo intră în zona suprarealismului, oarecum mitic (după mitul antic grec al Ifigeniei în Aulida).

În mod obișnuit înțelegerea filmului de către spectatori depinde mai puțin de raționamente decât de experiența subiectivă trăită de fiecare spectator: senzații de disconfort, de încremenire, simțite nu doar fizic, ci mai ales psihic. Citiți o recenzie aici.

5. American Pastoral Ewan McGregor

Debutul în regie a lui Ewan McGregor a lăsat o impresie destul de seacă în comparație cu tulburătorul roman a lui Philip Roth. Totuși a fost interesant de urmărit – o atmosferă aparte, chiar dacă diferită de filmul pe care ți l-ai făcut citind cartea. Un film minimalist, aș fi zis, dacă n-aș fi știut din start că Roth este un romancier aproape imposibil de ecranizat.

6. The Only Living Boy in New York  – Marc Webb

Un soi de remake post-modern al Absolventului, intitulat așa (post-ironic) după o piesă din repertoriul Simon & Garfunkel, care au făcut și coloana sonoră a filmului original. Filmul ar merita un soundtrack review (chit că n-am mai făcut așa ceva) pentru că acțiunea, deși te prinde da capo al fine, este una destul de simplă – iar muzica este cea care face filmul atractiv.

7. Wind River – Taylor Sheridan

O dramă derulată undeva departe, prin păduri părăsite, demontată de un vânător singuratec – un fel de Ultim mohican varianta WASP (white anglo saxon protestant).

8. You Were Never Really Here – Lynne Ramsay

Joaquin Phoenix a luat premiul pentru cel mai bun actor la Cannes pentru rolul de aici, în vreme ce Lynne Ramsay s-a mulțumit cu cel pentru cel mai bun scenariu. Filmul n-a fost rău, dar mi s-a părut versiunea economică a Inherent Vice.

9. Mother! – Darren Aronofsky

10. Before we Vanish – Kiyoshi Kurosawa

Am revăzut în schimb alte 10-15 filme din 2016 pe care le-am ratat în cursul anului la festivalurile la care au rulat (unele) sau care au intrat în cinematografele noastre doar în 2017 (celelalte), dintre care notez aici:

  1. ForushadeAsghar Farhadi
  2. Juste la fin du monde – Xavier Dolan
  3. Paterson – Jim Jarmusch
  4. Pe calea lactee – Kusturica
  5. The Salesman – John Lee Hancock
  6. IrréprochableSébastien Marnier
  7. Afterimage – Andrzej Wajda
  8. L`Avenir – Mia Hansen-Løve
  9. Fences – Denzel Washington
  10. Hidden Figures – Theodore Melfi
  11. The Comedian – Taylor Hackford
  12. A martfüi rém – Árpád Sopsits
  13. The Promise – Terry George 

Lăsând la o parte serialele, nu cred că am văzut mai mult de 50 de filme anul acesta din care jumătate bune, restul acceptabile. Am urmărit în schimb mai multe spectacole de teatru și am încercat să revin la citit, drept pentru care am început să cumpăr mai multe cărți chit că m-am hotărât să trec pe Kindle.

Am și ratat o grămadă de filme, pe care le-am trecut totuși pe lista „de văzut” în vacanța de sărbători:

  1. The Shape of Water
  2. Call Me by Your Name
  3. In the Fade
  4. Lady Bird
  5. The Disaster Artist
  6.  Pop Aye
  7.  Get out
  8. Una mujer
  9. Detroit – Kathryn Bigelow’s
Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment