Advertisements

Chaplin (1992)

Este filmul care l-a pus în valoare pe Robert Downey Jr. propulsându-l decisiv în carieră (al doilea salt, cel cantitativ, avea să-l facă după o perioadă personală mai proastă). A fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun rol, dar a pierdut în fața lui Al Pacino (pentru rolul din Parfum de femeie) câștigând însă premiul BAFTA. Acest gen de biopice care îmbină viața unui artist cu opera nu este gustat de cinefilul clasic, ci mai degrabă de admiratorii personajului central.

c2Ele sunt mai degrabă gossip movies, făcute pentru cei care-l apreciază deja pe artist, pentru că încearcă mai degrabă să-i repare imaginea, decât să dezvăluie indicii suplimentare despre munca sa. Din start, acest gen de film de auto-ficțiune nu-și propune să ridice prea multe probleme, cu excepția celor ușor rezolvabile. Meritoriu la Chaplin este că i-a făcut pe câțiva (cunosc personal un caz) să se apuce de cinema.

Când te uiți la Charlie Chaplin, totul pare simplu – chiar și să faci filme. Actorul britanic fost unul din co-fondatorii companiei de distribuție United Artists, fapt care i-a oferit libertate completă asupra producțiilor sale. A insistat asupra lipsei dialogurilor și după 1930, la apariția sonorului – producând în 1931 și în 1934 cele mai bune filme ale sale, City Lights și Modern Times – dar a vorbit în satira sa politică The Great Dictator din 1940.

c3Fără a beneficia de un scenariu senzațional, biopicul este unul reușit, mergând în ușor crescendo fără să plictisească, și păstrând cele mai bune momente aproape de final. Anthony Hopkins face un joc sec, discret – britanic, în rolul imaginarului biograf care insistă asupra unor momente-cheie din viața lui Chaplin, reușind să-l pună astfel în valoare pe Downey Jr. Întrebarea finală, ca și răspunsul cu falsă modestie, fac tot farmecul filmului.

Scenariul are la bază volumul său de memorii la care a început să scrie din 1957 și a apărut în 1964 sub titlul My Autobiography. un best-seller mondial. Un aer de autenticitate îl dă interpretarea Geraldinei Chaplin, care joacă rolul bunicii sale Hannah. Alte filme despre Chaplin sunt documentarul „Unknown Chaplin” făcut de Thames, format din trei episoade, și The Cat’s Meow (2001) – unde este portretizat de  Edward Izzard și apar detalii despre viața sa alături de a doua sa soție, Lita Grey.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment