Advertisements

Mise à mort du cerf sacré

Bine primit de critică – numit deja „cea mai nebună tragedie a anului”, deși a fost lansat abia de o lună și jumătate – The Killing of a Sacred Deer este un film relevant pentru direcția spre care se îndreaptă genul „de artă”.

Trebuie menționat că în vreme ce în mentalitatea europeană acest  gen de film este considerat drept genul suprem sau o culme artistică, pe lista filmului de consum american, așa cum este el promovat de mașina de produs filme „artistice” de la Hollywood filmul de artă – un pariu riscant, asumat cândva doar de casele mici, independente – a devenit un simplu gen, înșirat printre altele, și chiar undeva pe la coada listei.

k1Ca urmare, și cineaștii care se implică în astfel de producții au obiective diferite: în filmele americane, să producă „pierderi” cât mai mici (recuperând la nivel ideologic), iar în cele europene, să-și surprindă cât mai tare publicul. Doar așa se explică direcția cu totul diferită pe care a luat-o filmul de artă european, față de cel american. Aceste tendințe sunt vizibile la mijloc și la sfârșit de an, prin ceremoniile de premiere care au nu doar perioade de desfășurare diferite, ci și denumiri diferite.

k4Cannes este „festival” de film (care se desfășoară într-o luxoasă stațiune de pe litoralul mediteraneean), în vreme ce Oscarul beneficiază de un show pe stil american, intens mediatizat, într-o perioadă în care lumea stă la TV. Revenind la film, Uciderea unui cerb sacru pare mai puțin interesat de spectator decât precedentul Homar – o distopie britanică a la grec, care oferea în prima parte, cu toată ciudățenia subiectului sau tocmai din acest motiv, câteva bomboane regizorale care să-l facă suportabil.

Nu mai e cazul aici: Lanthimos are deja un nume, nu mai este nici la primul, nici la al doilea film, așa că-și va permite să livreze o parabolă deranjantă pentru spectator. Chirurgul puțin bizar dar stăpân pe viața sa, interpretat de Colin Farell, este obligat de forțe mai presus de înțelegerea sa să comită un sacrificiu, altfel viața sa va continua să se destrame. Unde poți livra un astfel de mesaj dacă nu la Cannes, festivalul care după ce a promovat români și iranieni, s-a „îndrăgostit” acum de nordici (vezi The Square) și de greci.

k2Deși mult mai dificil de urmărit decât precedentul său Homar, Uciderea unui cerb sacru este un film care oferă totuși plăcere vizuală spectatorului: sunt multe transparențe în el, multe cadre frumoase, chiar dacă miezul poveștii ascunde mai multe decât pare să dezvăluie obiectivul camerei de filmat. Dar acesta este singurul preț pe care Yorgos Lanthimos înțelege să îl plătească spectatorilor pentru răbdarea de a-i urmări filmul până la capăt.

Sau poate că, dacă scormonim bine distribuția, alegerea Aliciei Silverstone și a lui Nicole Kidman (care a jucat în trei filme lansate în acest an la Cannes) să facă parte din aceeași rețetă compensatoare. Dar acesta a fost, ca de obicei la greci, un cadou „otrăvit” – pentru că spectatorul venit în sala de cinema (doar) pentru cele două s-a trezit terifiat (sau poate nu) de prestația unui hipnotizant Barry Keoghan, care face un rol de excepție alături de Colin Farell. Dacă The Killing of a Sacred Deer n-a fost chiar filmul anului, premiul pentru scenariu cu care a fost recompensat la Cannes certifică totuși prezența sa în topul celor mai relevante filme din 2017.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment