Advertisements

Black Mirror – viitorul nu mai e ce-a fost

Imaginați-vă o lume în care nu sunteți siguri ce este real și ce artificial, dar puteți simți durerea și tortura psihologică

Acum, imaginați-vă că vă supuneți în mod voluntar, doar pentru distracție, nu în numele științei, la un experiment. V-ați alătura următorului val al progresului tehnologic în domeniul jocurilor dacă asta ar însemna că v-ați pierde mințile în acest proces? Cum v-ați simți să știți că sunteți urmărit în permanență de un ochi invizibil? Credeți că e moral ca opinia publică să poată condamna pe cineva la moarte? Cum stabilim granița dintre realitate și virtual înainte de a ne distruge complet? Acestea sunt doar câteva din întrebările care se conturează urmărind acest serial.

În 2011, britanicul Charlie Brooker a creat serialul distopic Black Mirror și ne-a aruncat într-o viziune de coșmar, unică și întortocheată, a viitorului apropiat. Primele două sezoane au prezentat meditații intense asupra vieții moderne și modurile în care ea s-ar putea dezvolta, condimentate cu un vârf de science-fiction și straturi subtile de groază, tratând vizual visele și teroarea, uneori cu o doză substanțială de ironie și cinism.

Devenită acum o serie originală Netflix, tot o antologie de inducere a fricii, Black Mirror se întoarce cu un pachet de șase noi episoade, care alternează de la emoție fundamentală la experiențe terifiante. Faptul că nu știi la ce să te aștepți (deși ceva bizar și tulburător este adesea un pariu bun) face parte din fiorul Black Mirror – un spectacol ale cărui povești conțin țesutul conjunctiv al modului în care tehnologia și societatea coexistă într-o relație toxică.

Lumile din Black Mirror sunt alcătuite din societățile viitoare, dar nu neapărat prea îndepărtate de prezent

În unele cazuri, avem parte de un peisaj foarte diferit, care ar putea fi la un secol distanță. În altele, atmosfera poate fi percepută ca fiind aici și acum. De asemenea, nu vei ști ce tip de poveste va fi deoarece episoadele pot lua multe și diferite forme. În plus, în funcție de tehnologia implicată, există pentru privitor un proces continuu de descoperire. În diverse situații viitoare, personajele lui Brooker sunt mereu surprinse cu privirea în telefoanele mobile sau la pereții acoperiți cu monitoare, folosind versiuni torsionate ale dispozitivelor moderne.

Fiecare episod Black Mirror are propria sa călătorie

black-mirror-season-3-playtest-600x400Faptul că Charlie Brooker ne poate oferi astfel de povești pline de varietate – în ambele, temă și ton – este unul dintre punctele forte ale acestor serii. Black Mirror poate fi și despre dragostea în timpul hegemoniei corporatiste la nivel mondial. Într-un episod, un cuplu face sex, stupefiat de viziunile virtuale anterioare. În altul, o femeie construiește o replică a soțului ei din fotografiile și postările lui din social media. Un tânăr experimentează un joc video, care îi aduce la suprafață cele mai întunecate fobii.

Anumite episoade se ocupă de terorismul politic și sistemul de justiție penală, chiar prin versiuni ale realității TV pervertite. În altele, există legături directe cu aplicații ca Tinder, Facebook sau Instagram folosind o viziune satirică asupra modului în care ne vom face și reface acea fotografie perfectă în scopul de a obține cele mai multe reacții pozitive online, pentru că de asta depinde construcția întregii noastre existențe. Nu e subtil, dar nici nu este proiectat pentru a fi, aducând în prim-plan pericolele acestui tip de mentalitate.

Deși episoadele variază în ton, cele mai multe au un soi de agresiune. Pentru toate poveștile acestui show inventiv, adevărata provocare este sentimentul de revoltă, care împarte ceva cu genul distopic în general. Dar, chiar și în secvențele cele mai perverse, există o delicatețe, o preocupare umană despre cât de ușor dorințele noastre private pot fi manipulate în urmărirea profitului. Lumile par a fi din desene animate, dar personajele nu sunt.

mv5bodg5nmi4yjytztcxzs00ztzjlwi2zmutzgvhmjixmdhkzdi1xkeyxkfqcgdeqxvynjq1mju5otu-_v1_
Pe vremea când se difuza serialul The Twilight Zone (creația lui Rod Serling), în anii ‘50 – 60, acesta a reprezentat o oază într-o eră anostă. Prin metafore science-fiction, Serling vorbea despre drepturile civile și frica de războiul rece, fără intervenția cenzorilor. Finalurile lui puteau fi nefericite, chiar nihiliste. Brooker are multe în comun cu Serling: el este un absurd, cu un gust sadic pentru scene de moralitate și spectacole de groază. Totuși, el răspunde la un mediu media foarte diferit, unul care sfidează predictabilitatea și care este saturat cu trimiteri la modul în care tehnologia ne modelează viața, și nu neapărat spre mai bine.

Black Mirror feliază acest material din mai multe unghiuri, criticând seducțiile vieții trăite printr-un ecran. Pentru că Brooker este un insider, cu o înțelegere profundă și imaginativă a culturii tech, el nu coboară la nivelul celor care sunt dependenți de dispozitivele lor, pentru că el este de fapt unul dintre ei. Noi devenim judecătorii nu ai unei societăți din viitorul de peste câteva secole, ci al celui foarte apropiat de vremurile noastre, aflat la mică distanță, ca o imagine spectrală printr-o mantie neagră. Cam la fel gândea și George Orwell în celebrul său roman 1984: Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ți o cizmă zdrobind mutra unui om – și asta pe vecie.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment