Advertisements

Andrei Rubliov (1966)

Exceptând situația în care ești pasionat de icoane, ce alte motive ai avea ca să urmărești filmul lui Andrei Tarkovski din 1966? Eu personal am fost curios să revăd periplul lui Andrei Rublev alături de Kiril și Daniil Ciornîi citind cartea regizorului, Sculptând în timp. Andrei Tarkovski spunea acolo că a vrut să facă un film despre condiția artistului – și despre zbor.

Fără pretenția unei recenzii, am notat câteva impresii despre fiecare „episod” al filmului. Acțiunea se desfășoară pe durata a 25 de ani și este alcătuită dintr-un prolog și șapte părți.

ru1Prologul prezintă, pe fundalul unei catedrale, zborul lui Ifim cu un balon cu aer cald, și apoi prăbușirea țăranului sprijinit în încercarea lui de călugări/preoți.

Măscăricii 1400 – Sunt două categorii de oameni în film, iar drumurile lor sunt paralele: soldații, care caută să slujească puternicii vremii, și călugării, care îl caută pe Dumnezeu. În acest al doilea episod apar și artiștii de uliță, portretizați ca niște măscărici – o primă variantă de interogare a condiției artistului.

Feofan grecul 1405 – Plecarea lui Andrei și preludiul „patimilor” sale sunt anecdotice: Feofan se întâlnește cu Kiril, căruia îi spune cât de greu își găsește ajutoare, după care se înțeleg ca grecul să trimită la mănăstire după el. Dar soldatul beat care este trimis vorbește doar de Andrei Rubliov, iar acesta are surpriza să descopere că invidia îl roade și pe Daniil, mentorul său de până atunci, iar călugărul cu care împărțise până atunci chilia nu va veni cu el la Moscova să zugrăvească biserica Buna Vestire. În timpul disputei iscate de reacția lui Kiril la plecarea lui Andrei, aflăm că au ajuns la Mănăstirea Andronikov de la Mănăstirea Sfânta Treime.

Patimile lui Andrei încep în 1406 – Foma, ucenicul lui Rubliov, descoperă în pădure pasărea moartă – o lebădă? Tot acolo, în pădure, discutând cu Feofan (cu care lucrează de o vreme), Andrei pune o întrebare esențială:

– Cum crezi că ar trebui să facem binele? Oamenilor trebuie să le amintești că sunt totuși oameni…

În discuțiile lor filozofice despre nedreptate și datoria artistului de a lumina ignoranța, crezul artistic al lui Rubliov este amendat de mizantropia conștiinței obosite de suferință a grecului.

În Sărbătoarea 1408 Andrei este încă în drum spre Moscova. El face un drum în pădure cu Foma, ca să adune lemne pentru foc.

Abia în vara lui 1408 se pune problema zugrăvirii Judecății de apoi, pe care Rubliov nu vrea s-o picteze clasic, așa cum vorbise cu Daniil (?), să nu sperie lumea cu dracii și focul Gheenei. Andrei nu se „aruncă” în creație, dimpotrivă: el se decide greu la tot ce face, chiar dacă nu-i lipsește talentul. Regizorul vrea să probeze ireversibilul oricărei experienţe de viaţă, încercând să ajungă la adevărul psihologic printr-un ocol deliberat al „adevărului” istoric și etnografic.

rubliovTot în cursul anului 1408 are loc și Năvălirea tătarilor, ajutați de fratele trădător care vrea să-i ia domnia Marelui cneaz Vladimir. Ce am remarcat este că Tarkovski folosește ca și Kieslowski (sau polonezul ca și rusul, mai degrabă, dar eu la primul am identificat tema) laptele ca simbol al risipirii vieții – la moartea lui Foma și anterior, a artiștilor cărora li se scot ochii.

În Tăcerea 1412 – Andrei se (auto)pedepsește pentru omucidere.

Filmul capătă sens în ultimul episod din 1423, Clopotul, când pictorul se lasă însuflețit de entuziasmul micului clopotar Boris. La fel ca și Andrei Rubliev în perioada sa creatoare, nici Boris nu se lasă ușor înduplecat să înceapă treaba – el nu face compromisuri (decât la nuiele), și nu purcede până nu găsește lutul cel bun sau până nu primește suficient argint (ca să sune clopotul). Izbânda acestuia, și confirmarea că arta nu este un meșteșug – nu se învață, fie că se transmite sau nu, artistul trebuie să (re)facă drumul – îl determină pe Andrei să-l îmbrățișeze pe micul clopotar și să-și urmeze vocația.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment